Sunt persoane publice şi lumea este mereu cu ochii pe ei, dar se pare ca aceste aspecte nu-i împiedică pe Cabral, Simona Sensual, Oana Roman sau Silviu Prigoană să uite de bunele maniere şi să se scarpine în nas sau să-şi pipăie zonele intime. Revista Spy a realizat în cel mai recent număr un colaj cu momentele cele mai penibile oferite de către vedetele autohtone.

Printre cei care au intrat în Ruşino-metro la categoria "Urât" se numără Silviu Prigoană, Tudor Chirilă, Bendeac, Adriana Bahmuţeanu sau Bodo, care fie au fost fotografiaţi scărpinându-se în nas, fie că îşi scoteau hainele din zonele intime sau se scărpinau între picioare.

Categoria cea mai "grea", unde cele mai multe vedete s-au bătut pentru un loc fruntaş este "Scandalos". Aici vedete precum Simona Sensual, Cabral, Lavinia Pârva, Oana Roman, Horia Vârlan sau Raluca Lăzăruţ au reuşit să surprindă nu tocmai plăcut ochii cititorilor. Fie că se dezbrăcau de lenjeria intimă în stradă, cum este exemplul Ralucăi Lăzăruţ, sau se scărpina între fese, aşa cum a făcut Lavina Pârva anul trecut la mare, cert este că vedetele nu ţin cont că gesturile sunt mult mai importante decât cuvintele şi că le pot afecta imaginea.

Pentru a vedea mai multe fotografii cu vedete care nu ţin cont de bunele maniere, vedeţi cel mai recent număr al revistei Spy, deja existent la toate punctele de difuzare a presei.